Niciodata nu le poti avea si face pe toate. Renuntam la ceva pentru altceva mai important pentru noi. Unii renunta la familie pentu iubita, altii la cariera pentru familie sau invers. Si oricum iese prost. Oricum iti lipseste ceva si nu esti fericit.

Un prieten imi tinea o teorie (eram mica, abia imi facusem buletin ) ca e ok daca renunti la prieteni in favoarea iubitului pentru ca prietenii o sa te primeasca mereu cu bratele deschise. Bine, te-ar primi inapoi, dar daca trece prea mult timp asa, pe cine sa mai primeasca ? Nici macar nu va mai cunoasteti si nu va mai puteti numi prieteni. Aceiasi poveste si familia si cu cariera. Nu mai ai unde sa te intorci sau se intoarce altcineva in locul tau (in sensul ca tu oricum nu mai esti aceiasi persoana).

Mai exista o varianta in care alegi sa le faci pe toate mediocru si sa te duci pe un drum drept spre nicaieri. O sa ai o viata linistita, calma, fara sare si fara piper. Culmea, s-ar putea sa-ti chiar doresti asta si sa-ti chiar placa.

Dar in general, majoritatea aleg calea complicata. Vor sa fie foarte fericiti intr-un sens, sa le aiba pe toate in domeniul acela. Si le au, dar pierd de altundeva fara sa-si dea seama la timp. Dar daca se intampla ceva neprevazut (neprevazut si nefericit) si nu mai pot fi fericiti in ce au ales? Nu le mai ramane nimic…

Nu stiu daca se intelege clar ideea. Nu pledez pentru mediocritate, ci doar pentru un echilibru si renuntarea constienta la ceea ce ne este la un moment dat inutil. Prin renuntare constienta vreau sa sublinez ca e necesar sa stim ce o sa se intample dupa ce am renuntat la ceva si ca nu intotdeauna mai este cale de intoarcere, iar atunci cand este cale, nu te mai poti intoarce in punctul din care ai plecat. Te intorci undeva in spate si incerci sa o iei de la capat, fara sa-ti mai amintesti calea.

Share/Save

Daca stie cineva ca existi, atunci ai avut si porecle. Poate nu le-ai aflat pe toate, dar pe o parte din ele le stii.

Azi ma simt frumoasa: atunci imi amintesc de porecla “Cosminutza” sau “Catrinel”, care mi se pare ca mi se potriveste de minune. )

Azi ma simt desteapta: cu greu, dar accept porecla “Eva”, pentru care nu stiu exact traducerea clara, in sensul ca nu stiu la ce s-a gandit cine mi-a pus acea porecla, dar asta am inteles eu din ea.

Azi ma simt plina de energie: imi amintesc de vremurile vechi si bune cand mi se spunea “Speedy”.

Azi ma simt rea: mi se potriveste “Vaduva neagra”

Share/Save

Stiu ca de foarte mult timp n-am mai scris pe blog absolut nimic. N-am mai prea simtit nevoia pentru ca parca totul a mers perfect si am stat sa ma bucur de ce am, sa traiesc si eu fiecare clipa. Am incercat sa nu mai fac totul pentru ca asa trebuie ci pentru ca asa vreau, sa nu fiu modelul de persoana care se supune si e mereu nemultumita.

Nu cred ca am vrut sa fac sau sa am ceva si n-am reusit in perioada asta. Si cu toate astea nu s-a intamplat nimic spectaculos, ci doar totul a fost bine. Azi, dupa ce n-am reusit sa-mi predau o tema, am simtit nevoia sa ma razvratesc, sa pot sa simt (dupa destul de mult timp) ca e ok si daca n-o predau si ca mare lucru nu se intampla. La fel am facut si saptamana trecuta cu aceiasi tema minunata. Dar… asta sa fie singura noastra problema si tot nu e asa de rau cum poate sa fie.

1 mai:  N-ati vrea sa stiti, m-am cam plictisit la o cabana. Era de asteptat. Totusi s-a stabilit in dimineata lui 2 mai ca am luat premiul Grammy. Misto, nu?

2 mai: M-am intors de la cabana, acasa la Aiud pentru cateva ore f faine, pentru ca eram acasa. Si apoi, somn pe autocar, intre scaune pentru ca nu aveam rezervare, deci nici loc.

3 mai: Hai sa ne reamintim de teme si de scoala, sa uitam de distractii, familie, prieteni, tot, sa ne dedicam unui scop nu prea clar, scoala. O cafea pe alee totusi prinde bine. Hai si o tura pana in Plus ca parca totusi as manca, dar sa fie ceva ce nu am.

4 mai: Sa mergem din nou la scoala. N-am predat tema. Mare tragedie la inceput, pistol cu apa dupa. Dupa ora 11, adoptam din motto-ul “Nu-i stres!”. O cafea pe terasa cu fetele si shopping… Si per total a fost o zi foarte faina pana acum, cu toate cate s-au intamplat.

5 mai: Am partial de la ora 8. Cu siguranta va fi o zi interesanta si plina. Nu de alta dar dupa miercuri, vine joi si joi am de predat o tema si de dat doua teste. Inca n-am invatat nimic, dar am incredere in mine. ) Si asta e important, nu?

Stiu, vorbesc doar despre scoala. Nu ma ocup numai chiar cu asta, dar ideea e ca am voie sa vorbesc despre asta cat vreau, ca doar e blogul meu. Si adevarul e ca doar scoala ma streseaza.

Ah… intr-una din zilele lui Aprilie l-am gasit si pe Casper. )

Share/Save

Si am alergat in jurul lumii. N-am mai scris nimic de mult timp pentru ca am fost ocupata cu tot felul de chestii si n-am mai avut chef. Si nici acum nu chiar am chef, dar ar trebui sa invat si nu am chef sa invat de fapt . La unii ne merge mai rau, la unii mai bine. Nu conteaza in mod deosebit. Inca il caut pe Casper, inca imi fac temele si inca joc poker din cand in cand. Inca vineri e ziua de gatit si de distrat cu fetele si martea… e ziua clasica: phi. In general nimic nu s-a schimbat. Simteam la un moment dat doar ca am nevoie de ceva timp in care sa ma plictisesc, asa cum era cateodata anul trecut.

Inca imi planuiesc viata si ma straduiesc sa fac si scoala si altceva in afara de scoala. Totul e ok. :p

Share/Save

Vremea influenteaza foarte mult viata sociala a tinerilor studenti. Parca ii scoate naiba pe toti afara. Si eu cum sunt o fire mai “sensibila” (de fapt nu, dar mi se pare ca totul are legatura cu mine)… ii aud de multe ori cand faci tot felul de remarci pe seama mea. Ma enerveaza si daca e de bine si daca e de rau. Studentii: Ce i-ar tine sa vina sa spuna direct daca au ceva de zis? Dar nu… stau pe banca lor (la propriu) si se cred regii campusului. Si totusi n-ar avea curajul sa intre in vorba cu tine si sa-ti spuna ceva, chiar si de bine. Asa ca e enervant sa auzit sopotit sau chiar urlete. Se pierde normalitatea si naturaletea.

Inca n-am prins nicio zi in care sa se dea note fetelor prin campus, pe alee, dar sper sa nici nu prind pentru ca nu mi-ar placea sa primesc vreo nota mica. Andreea mi-a zis ca ea a prins si ca a luat un 3… Andreea 3? Wtf? Bine, voi n-o stiti pe Andreea, dar chiar e f faina. Clar o faza de genul ar strica ziua oricui.

E bine sa te observe sau mai bine treci ca si cum ai fi invizibil si nici macar nu te baga in seama nimeni desi sunt cel putin 50 de oameni pe afara? Mai bine te baga in seama (din punctul meu de vedere) chiar daca spun ceva de rau despre tine si macar stii ca existi . Daca nici nu observa nimeni… inseamna ca esti absolut banal si normal, ca si toata lumea si cu ce te ajuta asta? Mai bine esti urat urat si toti o sa-si aminteasca totusi de tine decat sa cazi in ignoranta si uitare :p.

Deci… uita toate lucrurile rele pe care le auzi despre tine (pe alee!!! – oamenii aia nu te cunosc, dar nu incerca sa iti negi toate defectele)  si incearca sa le auzi pe toate cele bune. Asa o sa ai cu siguranta o zi mai fericita si o sa zambesti mai mult.

Tot cu vremea asta mi-a venit o idee geniala ). N-ar fi fain sa facem o petrecere cu toata lumea din campus? Toti toti? Ca in comediile alea americane cu nota 5 de pe imdb. Ar fi prea fain ca sa fie adevarat, dar nimic nu ma impiedica sa imi imaginez o asemenea petrecere minunata.

Share/Save

Inca o data am incercat sa dau de “Casper”, tipul ala pe care l-am vazut doar de cateva ori si mi-a starnit interesul. Pacat ca nu de la inceput, cand se putea. Nu e prima data cand fac asa ceva, adica sa-mi amintesc dupa nu stiu cat timp ca am lasat niste conturi nereglate si ca trebuie sa fac eu ceva. Si culmea, m-am mobilizat si l-am gasit cumva pe Casper, care are de fapt si un nume. Dar sa ramana Casper pentru totdeauna pentru ca nu e curios. Are prietena de mult timp cica, deci sa nu ne bagam la niciun fel de creatii… Naspa!!! De ce are prietena si inainte nu avea? Sau nu mi-a zis mie doar. Asta e la fel de posibil. Oricum, tot acolo e , ca doar sunt destui. Dar … era asa de dragut. Cel putin eu asa mi-l amintesc (nu l-am mai vazut demult).

Ce sa mai spun, Casper, ma bucur ca te-am vazut din marea multime. Si da… esti frumos! Voiam doar sa vad daca si capul tau e asa de frumos in interior ca si in exterior. Dragut ca nu ii faci faze naspa prietenei tale, ce sa spun, esti si mai tare. Mult succes lui Casper si… Ne mai vedem! )

Share/Save

Inainte sa fie “Phi”… chef in caminul 3. Oare a cui e ziua dintre toti astia care sunt aici? Nu stiu, dar nu conteaza, hai sa ne distram pentru tot ce am reusit sa facem azi… ieri… E ok, nu? Hai sa facem cunostiinta… Bine, dar ce sens are? Oricum nu o sa retin nici un nume, sau maxim doua. Nu merita sa-mi incarc memoria cu nume care nu au nicio semnificatie pentru mine, dar mai ales oameni pe care nu o sa-i mai vad niciodata.

Inceputul grandios prevestea ca o sa fie o seara ciudata. Abia am ajuns bine in Phi si am aflat ca trebuie sa plecam. De unde? ) De la paza. De ce? “Pentru ca ati bagat bautura din afara.” What??? Eu sustineam sus si tare ca nu-i adevarat nimic si ca ar fi bine sa ne pierdem prin multime, cel putin noi fetele ca oricum nu-i vina noastra sigur. . In 3 minute s-a calmat toata problema si totul a revenit la normal.

La un moment dat parca toata lumea a innebunit si le-am zis pe rand la toti de pe acolo cred ca nu sunt iepurasul nimanui, ca nu vreau nimic de la nimeni si sa nu ma mai atinga. ) La un moment dat unul s-a agatat de piciorul meu sa ma intrebe habar n-am ce. Imaginati-va cum stateam eu acolo si ma chinuiam sa scap de unul dintr-o parte si de unul din cealalata parte, din lateral, din fata… ) De oriunde.

In Phi e fain cateodata, aproape tot timpul de fapt. E fain ca poti sa te costumezi si in pitzi, dar poti si sa-ti iei un simplu tricou si adidasi si sa te simti la fel de bine. E fain pentru ca uneori (desi cateodata parca o cam dau in bara) muzica e chiar faina. E fain pentru ca vezi o gramada de oameni cunoscuti si nimeni nu se chinuieste (http://dexonline.ro/definitie/chinui – e ok? Criticati dupa ce verificati) sa se poarte altfel decat normal. E fain pentru ca dimineata pot sa ma duc un pic mai tarziu la scoala si ca nu trebuie sa discut cu colegii despre cum a fost :d.

In concluzie… nu este nicio concluzie. Doar ca ma distrez.

Share/Save

Majoritatea oamenilor cred ca ambitia te poate face foarte sus si ca e caracteristica principala a oamenilor de succes. Sunt de acord cu ei in totalitate. Dar exista acolo un mic “sau”, in subsolul paginii, care poate schimba fundamental destinul unui om ambitios. Nu e sucient sa fii ambitios si sa obtii mereu ce iti doresti. E fundamental sa stii sa renunti cand trebuie, sa stii exact daca merita efortul.

E rau sa fii prea ambitios! Nu trebuie sa ai mereu succes ca sa fii un om de succes. Nu trebuie sa faci tot ce iti propui ca sa te consideri implinit si sa iti doresti cu orice pret sa castigi tot.

Ambitia este una din calitatile pe care toti ni le dorim, e un must-have . De ce trebuie sa renunti cateodata la ea totusi? Pentru ca te face sa pierzi prea mult timp si resurse pentru lucruri destul de marunte sau destul de insignifiante doar pentru ca tu vrei sa invingi in orice faci. “Doar din ambitie” nu mai suna asa de bine… Suna deja a prostie.

Tu stii cand sa te opresti, cand ambitia deja depaseste limitele normale si trece spre obsesie? Trebuie sa inveti sa faci calculele exacte pentru reusita/sacrificii. Sau cel putin sa le poti aproxima sa vezi daca ambitia aceea a ta e penibila deja si intrece zona permisa. E mult mai usor sa ai ambitia sa duci orice la cap decat sa renunti cand esti ambitios. Nu inseamna ca ai pierdut daca ai renuntat, inseamna ca ai avut demnitate si minte.

Mi s-a povestit despre cineva care a renuntat la facultate in anul 3 si ma gandeam ca eu nu as renunta pentru nimic la facultate, ca as avea ambitia sa o continui daca tot m-am apucat de ea. Am auzit de la nu stiu cati ca s-ar lasa de facultate ca sa se apuce de alta, ca le-ar fi placut mai mult altceva. Aici cred ca nu are rost ambitia… Sau intr-o relatie. Nu are rost sa te ambitionezi sa pastrezi sau sa continui ceva ce nu merge. In sensul… ai pierdut deja 2-3 ani pentru asta, din ambitie. Mai are vreo justificare faptul ca ai putea sa mai pierzi inca atatia pentru ceva care nu are noima?

Eu cred ca reteta succesul este ambitie, sacrificiu si chiar si acceptul faptului ca uneori poti si trebuie sa si pierzi (dar asta cand nu iti doreai ce trebuie). Ambitia poate sa te duca la succes, dar tot ea poate blocheze succesul si sa te duca in jos…

Share/Save

De obicei scriu pe blog cand ma gandesc la ceva care nu e legat de scoala (pentru ca presupun ca daca intereseaza pe cineva domeniul stie sau o sa intrebe in alt mod…) sau cel putin cand simt ceva mai puternic in inimioara (fie sentimentele alea si bune si rele, cel mai des rele pentru ca de cele bune pot sa ma bucur si cu cei mai apropiati). Nu scriu despre cola si despre un servetel pe care l-am uitat pe masa dupa ce am varsat vinul si nici nu imi permit sa fac marturisiri despre marea mea iubire (oare cine o fi mare mea iubire?!) sau sa mai scriu chestii urate (dar reale )  care sa deranjeze.

M-am tot gandit si m-am tot analizat (e foarte important sa te cunosti foarte bine pe tine) si am ajuns la mai multe concluzii decat ma asteptam. Da… toti avem slabiciuni, dar eu nu am multe. Vreau doar sa castig, sa castig, sa castig. Tin cu adevarat doar la cateva persoane si marturisesc asta doar cand sunt prea sincera . Nu vreau sa fiu judecata sau daca sunt, macar sa fie o judecata studiata si sa ma judece doar cine ma cunoaste destul de bine. De obicei trebuie sa ne cenzuram si sa cenzuram, sa filtram si sa refiltram informatia ca sa putem spune ceva. Asta o fi o masca?

Ma tot intrebam ce intelegi voi dupa ce cititi cateva randuri… Probabil nu mare lucru si, si atunci cand credeti ca ati inteles ceva… Probabil nu e chiar sensul bun. De ce? Pentru ca nu pot sa fiu destul de explicita si nu pot sa dau intotdeauna foarte multe detalii.

Stiu ca am destui cititori care ma cunosc putin sau ma cunosteau candva, dar nu mai vorbim. Despre cei necunoscuti nu imi fac mari probleme, dar despre cunoscutii aia cu care n-am mai vorbit de secole si au impresia ca pastram cumva legatura asa, da. Nu, nu pastram legatura asa. Cred ca ar fi mult mult mai simplu sa vorbim si sa nu ia doar niste ganduri in calcul care imi trec prin cap o data la nu stiu cat si pe care am chef sa le si scriu.

Nu pot sa scriu despre ce mi-a povestit nu stiu cine si nu pot sa dau detalii nici macar despre mine pentru ca asa ceva nu se face, ar fi peste limita bunului simt. Nu pot sa spun cat de tare ma enerveaza cum tuseste nu stiu cine si cat de tare ma enerveaza nu stiu ce colega. De ce? Pentru ca imi citesc blogul… si waw… le place ) Ciudat ca le place, daca ar stii exact cat mi-as dori sa scriu ca ma enerveaza tare tare tare , cred ca nu le-ar mai placea. De ce nu pot sa scriu? Pentru ca traiesc in societate si in societate trebuie sa ai o limita, nu inseamna neaparat ca te prefaci. Inseamna doar ca nu vrei sa-ti ridici toata lumea in cap. Chiar cred ca singura persoana cu care poti sa fii 100% “true” esti chiar tu. De ce? Pentru ca nu poti sa jignesti pe toata lumea si nici nu trebuie sa-ti schimbi gandurile si sa-ti negi parerile. Deci… x ma enerveaza!!!

Blogul este pentru mine un fel de … castig. Poti sa te exprimi mult mai simplu in scris si nu e obligatoriu sa te asculte nimeni. Poti sa te gandesti la multe tampenii si sa ai impresia ca le-am povestit cuiva, de fapt da, le-ai povestit multora daca le-ai scris pe blog. Eu simt ca am vorbit parca in fata multor persoane, ca le-am tinut un discurs despre ce am avut eu chef si ca toti m-au ascultat cu interes, ca nimeni n-a avut nimic de comentat si ca am dreptate. E ca si cum as primi un fel de aprobare nescrisa pentru tot ce am scris.

Share/Save

Dupa ce am invatat cam toata saptamana, am in sfarsit timp liber. Adevarul e ca nu prea stiu ce sa fac in el pentru ca mi-am obisnuit mintea si corpul cu munca in loc de timp liber.

Prima zi libera: trezit de la 7, invartit prin camera in nestire, am facut de mancare si am mancat, am povestit si cam atat. Nimic util. Si ma simt foarte bine…

A doua zi libera: incepe mai tarziu, pe la 8. Ma uit la ceas, cum am dormit asa de mult? Dar ce conteaza, nu ne grabim nicaieri si oricum nu s-a trezit inca nimeni sa mai socializam si nu prea am treaba acum. In schimb am timp liber. Ma gandesc eu ca am albumul din liceu in “birou”. Imi ia cam 15 minute sa-l citesc si dupa ce fac treaba asta ma simt bine cam 2 zile.

Mi-a scris cineva (nu stiu exact cine ca nu l-am citit doar de doua ori in total) ca spera sa ne revedem mai repede, nu la intalnirea de 10 ani. Acum sa meditam ). 10 ani inseamna foarte mult. Au trecut abia doi ani de cand am absolvit minunatul liceu si deja multe s-au schimbat: idei, ganduri, domicilii, principii si tot felul. Peste inca opt ani ar fi bine sa lucram ceva, sa fim la casa noastra. Oare cum o sa aratam peste 10 ani? O sa fiu casatorita si cu vreo doi copii, cu mirificul meu sot la care o sa ma uit ca la un cer senin si el la mine ca la un curcubeu ). O sa am parul lung si doua-trei mici in coltul ochilor. O sa fiu slaba si o sa ma imbrac elegant din cand in cand, o sa merg in vacante la ski cu copii si cu sotul meu minunant si o sa ne intelegem toti perfect. O sa am un job foarte tare si toata lumea o sa ma admire. )

De ce zic toate “aberatiile” astea? Pentru ca eu asta vreau sa cred, asta vreau sa se intample… si prima data trebuie sa stii ce-ti doresti ca sa se poata intampla. Ah.. vreau doua fetite.

Se revenim in realitatea cotidiana ca mai sunt 8 ani in care o sa pot realiza toate chestiile de mai sus. Eu cred in puterea imaginatiei creative si cred ca o sa reusesc sa-mi fac si urmatoarea tema la tehnici de programare, deja o vizualizez in cap cum o sa functioneze desi momentan nu stiu exact cum as putea face si n-am inceput sa lucrez la ea.

P.S. Nu uitati sa va relaxati si sa visati cateodata. Va ajuta sa mergeti mai departe cu capul sus si fara sa va impiedicati .

Share/Save