Oare crede cineva ca exista asa ceva? Cu siguranta da.

A trecut ceva vreme de cand am fost la o astfel de prezentare. Cred ca intr-adevar trebuie sa fii optimist si sa crezi ca o sa ai succes si multi bani ca poti sa iti implinesti visele, dar totusi… Nu visa ca daca vei participa la cateva seminarii despre fericire si bunastare vei avea parte de ele si ca doar trebuie sa inveti cum sa le obtii.

La acea prezentare ciudata am ajuns cu totul intamplator. A venit o tipa la un seminar de la facultate si a spus ca este o prezentare despre “…”. Nu cred ca inteles cineva despre ce era, dar eu am inteles ca este vorba despre facultate, despre programare, despre trainging-uri si job-uri. Eu si inca doi colegi, restul sau n-au inteles nici ei nimic sau au inteles bine.

Am ajuns acolo in mare graba, m-am mai si laudat mamei ca uite unde ma duc eu ). Bineinteles, ploua. Asa, ca sa vezi ca nu trebuia sa ma duc. Mi-am gasit cei doi colegi rataciti si ne-am pus unul langa celalalt in mijloc, sa nu putem iesi in mijlocul prezentarii sa auzim mai bine. O tipa simpatica si hotarata a inceput sa vorbeasca. Intre timp in sala toata lumea susotea. Ne-a povestit cate ceva despre minunata viata de succes care ne asteapta fara ca noi sa trebuiasca sa facem mare lucru. Ne-a spus ca toti o sa devenim lideri (ai cui???) si ca viata in sine e foarte simplu, ca trebuie doar sa alegem sa avem succes. Pare simplu, trebuie doar sa alegem. Putem sa visam toata viata la asta, fara sa se intample ceva.

“Trebuie sa profitam de oportunitatile care apar si sa fim pregatiti atunci cand apar.” Cu asta chiar sunt de acord. Dar totusi, daca noi visam doar… Cum sa fim pregatiti? Trebuie sa ne pregatim zi de zi pentru niste oportunitati care cateodata intarzaie sa apara si atunci, ar fi bine sa le cautam singuri.

Dupa ce a terminat tipa asta si toata lumea incepea sa viseze la viata minunata pe care urmeaza sa o aiba, a venit sa ne vorbeaza un tip “de succes”. Un timisorean dragut care ne povestea ca a trait aceiasi experienta ca si noi cu cativa ani in urma. Intr-o zi ploioasa, asculta o prezentare tampita intr-un amfiteatru si incepuse sa viseze la viata minunata. Doamne, cat de bine se potrivea totul. Apoi ne-a povestit ca el are foarte multi bani si ca pleaca in excursii de 5 stele foarte des si ca viata lui e foarte simpla. Pe langa cuvintele care-i dezvaluiau prostia clara, cravata pusa intr-o parte il facea sa para dubios. Parca te uitai la o comedie proasta. Cand cineva i-a pus o intrebare a inceput sa-i spuna aceluia ca e prost si sa taca, bineinteles intr-un mod mult mai urat pe care refuz sa-l reproduc. Ah, am uitat sa precizez, ne-a spus ca nu si-a terminat inca facultatea si ca o sa moara toti profii pana reuseste si el sa-si ia examenele. Poate cineva sa aiba incredere intr-un astfel de om? Nu cred ca era nimeni in sala care vroia sa fie ca si el. E usor insa sa faci niste studenti, care nu s-au lovit prea mult de greutatile vietii, sa viseze la lucruri mari.

Dupa ce ne-au tot aburit ca viata e prea frumoasa, ca n-are rost sa invatam si ca banii se fac prin scoli de facut bani, vanzatorii astia de vise ne-au spus ca putem participa la cursurile lor de lideri, de oameni de succes si ca toata povestea asta o sa ne coste vreo… o suma (sub 3oo ron si peste 200 ron) (nu-mi amintesc exact). Detaliile astea mici ti le dadeau la sfarsit, dupa ce incercau sa te convinga ca oamenii de succes chiar fac scoliile astea si ca numai asa vei reusi.

Nu stiu cati au chiar dat banii aia, pentru seminariile promotionale care iti garantau succesul in viata.

Oricum, nu cred ca se poate si ca exista asa ceva. Asa, nu s-ar mai chinui nimeni cu facultatea si am merge toti acolo, la scoala aceea miraculoasa. A fost o experienta si aceea prezentare care nu m-a facut decat sa ma trezesc din starea “Nu e mare lucru, e chiar simplu de fapt.” Nu cred ca trebuie sa astepti sa ti se intample minunea, trebuie sa incerci sa ai succes prin puterile tale.

Opreste-te si bucura-te de ce ai obtinut pana atunci, nu continua sa mergi inainte fara sa privesti in jur. O sa te duca din ce in ce mai sus, aspiratiile tale o sa urce din ce in ce mai mult si nu o sa ajungi niciodata la momentul in care sa te bucuri. O sa fie doar o lupta fara sens…

Share/Save

Niciodata nu le poti avea si face pe toate. Renuntam la ceva pentru altceva mai important pentru noi. Unii renunta la familie pentu iubita, altii la cariera pentru familie sau invers. Si oricum iese prost. Oricum iti lipseste ceva si nu esti fericit.

Un prieten imi tinea o teorie (eram mica, abia imi facusem buletin ) ca e ok daca renunti la prieteni in favoarea iubitului pentru ca prietenii o sa te primeasca mereu cu bratele deschise. Bine, te-ar primi inapoi, dar daca trece prea mult timp asa, pe cine sa mai primeasca ? Nici macar nu va mai cunoasteti si nu va mai puteti numi prieteni. Aceiasi poveste si familia si cu cariera. Nu mai ai unde sa te intorci sau se intoarce altcineva in locul tau (in sensul ca tu oricum nu mai esti aceiasi persoana).

Mai exista o varianta in care alegi sa le faci pe toate mediocru si sa te duci pe un drum drept spre nicaieri. O sa ai o viata linistita, calma, fara sare si fara piper. Culmea, s-ar putea sa-ti chiar doresti asta si sa-ti chiar placa.

Dar in general, majoritatea aleg calea complicata. Vor sa fie foarte fericiti intr-un sens, sa le aiba pe toate in domeniul acela. Si le au, dar pierd de altundeva fara sa-si dea seama la timp. Dar daca se intampla ceva neprevazut (neprevazut si nefericit) si nu mai pot fi fericiti in ce au ales? Nu le mai ramane nimic…

Nu stiu daca se intelege clar ideea. Nu pledez pentru mediocritate, ci doar pentru un echilibru si renuntarea constienta la ceea ce ne este la un moment dat inutil. Prin renuntare constienta vreau sa sublinez ca e necesar sa stim ce o sa se intample dupa ce am renuntat la ceva si ca nu intotdeauna mai este cale de intoarcere, iar atunci cand este cale, nu te mai poti intoarce in punctul din care ai plecat. Te intorci undeva in spate si incerci sa o iei de la capat, fara sa-ti mai amintesti calea.

Share/Save

Si am alergat in jurul lumii. N-am mai scris nimic de mult timp pentru ca am fost ocupata cu tot felul de chestii si n-am mai avut chef. Si nici acum nu chiar am chef, dar ar trebui sa invat si nu am chef sa invat de fapt . La unii ne merge mai rau, la unii mai bine. Nu conteaza in mod deosebit. Inca il caut pe Casper, inca imi fac temele si inca joc poker din cand in cand. Inca vineri e ziua de gatit si de distrat cu fetele si martea… e ziua clasica: phi. In general nimic nu s-a schimbat. Simteam la un moment dat doar ca am nevoie de ceva timp in care sa ma plictisesc, asa cum era cateodata anul trecut.

Inca imi planuiesc viata si ma straduiesc sa fac si scoala si altceva in afara de scoala. Totul e ok. :p

Share/Save

Cum ne organizam timpul si cat ne plangem ca nu avem timp?

Ma gandeam ca nu am timp sa mai ies saptamana asta… Ca am de invatat deja, ca as mai merge acasa, dar “nu am timp”. cred ca totusi nu mi l-am organizat destul de bine. N-am mai scris pe blog de secole aproape nimic, in schimb am iesit, am iesit si am fost la scoala. Nu mi-am facut timp pentru mirificele teme, dar asta doar pentru ca am fost prea ocupata cu ferma de pe facebook, jocurile de pe prizee si relaxarea. Si totusi nu ma simt vinovata si ma cuprinde bursc un optimism de neinteles. Optimismul asta poate fi explicat doar prin suma tuturor realizarilor anterioare si de ce nu… prin “multi altii au trecut prin toate astea si s-au descurcat”.

Cum sa-ti organizezi corect timpul ca sa ai timp sa te si distrezi, sa mergi si la scoala si acasa si sa si inveti? Poate este o reteta clara, dar eu inca n-am gasit-o.  Trebuie totusi sa stii cat vrei sa dormi, cat timp poti sa te joci, cat timp poti sa pierzi in oras si un timp minim in care trebuie sa inveti. Totusi… ar fi bine sa nu-ti dea 24 de ore fix pentru ca mai ai nevoie de timp pentru chestii neprevazute cum sunt: vorbeste cineva mai mult decat trebuie cu tine, s-a luat apa calda si tu esti in prosop si trebuie sa gasesti o solutie, astepti sa se elibereze la oficiu sa iti poti spala vasele sau… pur si simplu ai pierdut primul troleu. Nu trebuie sa fie o tragedie ca nu ti-ai respectat exact programul, dar ar trebui sa poti sa fii mereu in grafic daca ai cat de cat o idee de cum sa ti-l organizezi.

Evita sa raspunzi cu “da” de fiecare data cand ai ocazia sa faci ceva neprevazut daca asta iti depasesc alea 24h-rezerva. O sa fii nemultumit si o sa te plangi mereu ca tu nu ai timp. Toti avem acelasi numar de ore pe zi, depinde doar de cum ni le organizam. Ai timp sa faci te si distrezi, sa si dormi si sa si inveti.

Deci, cu siguranta avem timp. Daca astepti sa treaca timpul si incepi sa te uiti la un film si la inca unul si dupa ce te-ai uitat la filme iti dai seama ca esti obosit si ca tu ai nevoie de 12 ore de somn in loc de 8, sigur nu te-ai gandit prea bine.

P.S. Daca ati citit acest articol pana la sfarsit, nu inseamna neaparat ca am/ati pierdut timpul, ci ne-am incadrat in timpul ala pentru lucruri neprevazute. Spor la ce urmeaza sa faceti.

Share/Save

“O sa ma iubesti mereu?”

Toti am iubit cel putin o data sau am fost macar putin un pic indragostiti. Am vrut sa durezeze o vesnicie, sa nu se mai termine niciodata povestea frumoasa pe care o traiam.

Nu cred in iubiri vesnice si nu cred ca iti este sortit un singur om. Cred ca poti sa gasesti oriunde o jumatate a ta, chiar daca potrivirea nu e perfecta. Nu ne sunt perfect egali nici macar ochii (stiati?) . Oriunde sunt mici goluri care in timp pot fi umplute cu multa dragoste.

Cunosc multi oameni care nu pot sa traiasca fara dragoste si fara sa fie indragostiti. Se agata de orice posibila “jumatate”, chiar daca diferentele sunt prea mari, doar ca sa nu ramana prea mult timp singuri.

Dragostea incepe cu un zambet, un suras, o privire, o mana de ajutor, o atentie, o strangere de mana. Continua cu un sarut, multe discutii frumoase, contraziceri si tachinari, intelegere. O dragostea adevarata te va ajuta intotdeauna sa urci si nu te va face niciodata sa cobori, te va ajuta sa speri, sa cresti, sa creezi, sa zbori. Relatiile frumoase, cand se sfarsesc, se termina de fiecare data prost. Nici n-ar avea cum sa fie altfel. Dragostea nu e un scop, e un lucru intre relaxare, bucurie, implinire si fericire. Exista oameni fericiti care au numai dragoste, dar nu exista oameni fericiti care au orice alt lucru singur, in afara de iubire.

Nu stiu unde se gaseste dragostea si cum faci sa iti gasesti una dintre multele jumatati care ti se potrivesc aproape perfect (pentru ca oricum nu exista perfectiune), dar daca simti vreodata ca ai gasit-o, n-o lasa sa plece (nu sechestra pe nimeni, totusi).

Pentru voi, cuplurile fericite si cei indragostiti: “Iubiti-va mult”. Prea multe dulcegarii? Ziceti mersi ca puteam sa spun si urat toate chestiile astea, dar am zis ca totusi e Sf. Valentin.

Share/Save

Bun. A trecut sesiunea. Integralista, viitoare bursiera, dar vesnic nemultumita. De ce as fii nemultumita? Cum zic unii profi, dau notele comparativ. Ok… comparativ cu altii am fost la laboratoare, am fost la examen, am facut un proiect si totusi: comparativ iar, eu iau 8 si altii care n-au facut nimic din toate astea iau 10. Vreau si eu sa stiu metoda magica prin care poti sa nu mergi deloc la scoala, sa nu stii nimic si totusi sa iei 10. Pentru maximul efort de a ma prezenta la examen trebuia sa am din start mai mult. Pare corect ce spun, nu? Sau o sa le spun si eu la profi ca n-am timp de examenele lor si sa-mi dea 10 ca oricum… n-am timp.

Principiul asta se aplica la Poli. Misto.. daca mi-ar fi spus cineva, pe cuvant ca n-as fi crezut si ca as fi spun sa vorbeste prostii.

Ce ma gandesc eu… ii trimit mail la profa sa se mai uite. Nu se stie daca s-a chiar uitat sau cum a ajuns ea la o concluzie, dar s-a hotarat sa-mi dea un minunat 9 (“binemeritat ” cum a zis ea) si sa-mi spuna ca daca totusi vreau mai mult n-am decat sa ma duc la marire. Ce sa fac? Daca era binemeritat de ce nu mi l-a dat de la inceput? Sa recunosc totusi ca nu pot sa iau un amarat de 10 ca si cei care nici nu vin la examen? Ma duc la marire la o mizerie de materie… de la 9 la 10, (sper la 10), chiar daca mai am si 8, nu numai 9 si 10 . Asta e… Daca n-ai de lucru iti cauti.

Nu stiu daca mai are vreo legatura ce am scris cu ce gandesc eu acum, dar esti atat de fericit si implinit cat te lasi tu sa fii. Daca tu o sa vrei tot timpul mai mult si niciodata n-o sa multumit, daca iei 8, de ce n-ai luat 9, daca iei 9, de ce n-ai luat 10 si tot asa, n-ai absolut nicio sansa sa te simti bine. Tot timpul o sa fii frustrat si suparat => un blog de om suparat pe viata. Desi viata e foarte buna cu mine, eu nu prea stiu sa fiu buna cu mine. Incerc sa invat. Primul pas e sa ma duc la marire, asta-i primul pas spre fericire, dovada clara ca sunt capabila sa fiu fericita (Sper ca realizati ca glumesc) )

Vreo problema cu ce fac eu? Nu cred , fiecare cu aspiratiile lui si cu ce vrea el pentru el. Bafta si voua si mie

Share/Save

Sfarsit de sesiune. Toti am invatat ca disperatii pentru multele (altii doar pentru 3-4 examene) pe care le-am avut… Am avut o jumatate de an sa invatam toate materiile astea. Dar majoritatea dintre noi nu ne-am apucat decat in presesiune sau chiar in sesiune, cand era neaparat sa ne luam examenele. Problema e ca ne doare capul si de note destul de tare ca sa prindem bursa, camin si de ce avantaje mai sunt pentru medie destul de mare. Plus multe laude din partea familiei si prietenilor, respectul lor nemeritat bineinteles pentru o singura luna de invatat pe semestru. Sa nu ne mai mintim, nu rezolvam nimic si nu ne ajuta cu mare lucru invatatul asta disperat. Nu asimilam nimic si in concluzie o sa avem cel mult niste amintiri vagi despre ce am facut noi prin faculta.

N-am mai iesit, n-am mai dormit, n-am mai mancat ca lumea si ne-am transformat o luna din viata intr-o harababura pentru ca noi invatam, trebuie sa invatam, sa ne luam examenele si totul sa revina la normalul dinainte de sesiune. Sincer m-am saturat de doar cateva ore de somn pe noapte, pe panica si de disperare si de plans de mila ca nu stim. Inainte nici macar nu stiam exact ce trebuie sa stiu, acum brusc as vrea sa stiu tot…

Abia astept sa se termine. Eu mai am doua examene cand majoritatea deja au terminat cu examenele. Nu ar trebui sa mi se para greu, dar mie imi place sa ma tot plang. In fine, daca mi-l iau si pe asta de maine e clar dovedit ca e destul de lejer la facultate si ca poti sa inveti destul de mult daca iti dai interesul macar in sesiune. O sa mai stiu ceva din toate pe care le-am invatat sesiunea asta? Poate daca o sa ma mai uit vreodata peste ele o sa-mi mai amintesc macar ideile baza.

Abia astept sa ies in oras, sa citesc altceva, sa ma plimb, sa povestesc, sa ascult, sa ma uit la un film bun, sa ies intr-un club… O sa fie si astea.

Share/Save

Stiu, n-am mai scris nimic demult. In felu-mi caracteristic, sesiunea m-a panicat excesiv. Sunt modelul pentru cum sa nu faceti: Nu va panicati inainte sa va apucati de invatat. Poate e greu, mult, poate pare imposibil de luat sau poate pare inaccesibil sa te gandesti si la nota in cazul in care totusi crezi ca iti iei examenul. Dar cu siguranta nu poate fi chiar asa.

Poate n-ai fost la niciun curs si poate si daca ai fost nu-ti amintesti nimic. Dar totusi… ce conteaza? Ai cateva zile in care poti sa inveti (moderat, nu in continuu ca oricum trebuie sa te si relaxezi) si sa iti iei cu bine examenul. Poti sa iti propui chiar si o nota, sa te motivezi sa o chiar iei. Nimic nu e imposibil.

Cea mai mare greseala e sa spui: “E prea greu pentru mine. Eu nu inteleg, nu stiu, nu pot.” Iti creezi singur un blocaj emotional care te va impiedica sa intelegi si ce e simplu si iti creezi o stare de panica din care nu prea ai iesire. Ar fi bine chiar daca ai putea sa te gandesti ca nu e chiar asa de greu si sa te apuci de invatat. Cu mintea limpede, sa citesti si sa scrii de cate ori e nevoie, pana intelegi. Nu te gandi cum invata ceilalti ci gandeste-te doar cum dai tu cele mai bune rezultate. Poate unora le este suficient sa citeasca doar. La mine de exemplu nu prea merge doar cu atat. In general trebuie sa reusesc sa-mi explic si de mult ori chiar sa scriu, sa scriu frumos ce nu inteleg. Sansele sa inteleg dupa sunt de 80-90%, iar daca nu… S-ar putea sa mi se para ca am inteles si de fapt sa nu imi amintesc atunci cand trebuie.

Daca iti pici un examen? Inca n-am experimentat si sper totusi sa nu fie cazul, dar si daca ar fi sa fie, nu trebuie sa o iei ca o mare tragedie. Poti sa-l mai dai o data si pana la urma tot il iei.

Cand esti dezamagit de vreo nota sau de cum te-ai pregatit pentru vreun examen, ce faci? Renunti sa inveti pentru urmatorul sub scuza ca nu mai ai chef, ca esti obosit, ca tu oricum nu poti si nu intelegi? Poate n-a fost punctul tau forte, dar poti sa inveti la urmatorul mai bine. Daca nicio materie nu-ti place si la niciuna nu poti sa inveti.. iti sugerez sa te lasi de faculta sau sa te apuci de altceva .

Nu te compara cu restul. E vorba despre ce faci si ce o sa faci tu, nu trebuie tot timpul sa ai un etalon. Cu ce iti influenteaza tie viata ca nu stiu cine a luat mai mult sau mai putin ca tine? Important e ce-ti doresti tu sa faci. Daca te roaga cineva sa-i dai cursurile sau sa-i explici ceva, fa ce poti (in limita timpului pe care il ai totusi). Nu ar trebui sa te deranjeze cu nimic daca si altii stiu sau inteleg. Asta daca esti normal

Va urez bafta in sesiune!

Share/Save

Criza, dar nu criza financiara. Criza proiectelor si a examenelor. Nu mi-e frica de scris cam la nimic, le scoatem noi cumva la capat. Daaaar cum fac eu cu proiectul la Java? E numai de 2 puncte… atat. N-ar conta asa demult. As putea sa nu le am deloc si din punctul meu de vedere n-ar fi asa problema mare. Dar nu stiu sa-l fac oricum si imi trebuie macar de 1 punct ca sa intru in examen si eu…

Bineinteles ca mi-am ales un proiect tampit si greu si ca nu stiu sa-l fac. Noroc cu Willy (fostul meu coleg super destept) ca ma ajuta. Ok… lui ii merge perfect. Dar mie nu. Acum e acum. As putea sa-mi schimb proiectul, dar oricum nici altul nu stiu sa fac. Si acum din nou… “Cine naiba m-a pus sa vin la facultatea asta???????”

Share/Save

Gata cu politica si cu prostiile. Acum ne gandim la Craciun, la revelion si unii si la sesiune si la examene si la cum ne mai distram pana se termina anul. Sincer inca nu stiu de ce sa ma apuc si ce sa fac. Ma joc inca in fiecare zi Farmville, mai si ies prin oras, ma mai duc si la scoala.

Cu revelionul, a iesit cam naspa. Incercand sa luam o decizie ne-am ales doar cu nervi. Oameni indecisi care azi zic da, maine poate, nu stiu. De fapt, am mai vazut noi oameni deastia, care vin pana in momentul in care trebuie sa dea banii. Nici nu stiu daca vreau sa ma duc la vreo cabana sau as prefera un rev cu multa multa lume undeva intr-un bar unde sa ne imbracam frumos in rochie in ultima zi a lui 2009. De fapt, acum nu prea mai conteaza de ce am chef, ca e cam tarziu. O sa fie bine cam oricum o sa fie. M-am saturat si eu de chestii de genul si nu mai sper nici ca Mos Craciun va rezolva problema. Cu scoala, e ok, ma streseaza proiectele, in ca nu m-am apucat totusi la nimic, dar din nenorocire nici macar nu stiu la ce m-as putea apuca. In 18 decembrie, ultima zi de scoala pentru anul asta, am un partial…

Mos Craciun si-a facut intrerupere de sarcina pentru ca nu mai are chef sa imparta cadouri…

Share/Save