Oare crede cineva ca exista asa ceva? Cu siguranta da.

A trecut ceva vreme de cand am fost la o astfel de prezentare. Cred ca intr-adevar trebuie sa fii optimist si sa crezi ca o sa ai succes si multi bani ca poti sa iti implinesti visele, dar totusi… Nu visa ca daca vei participa la cateva seminarii despre fericire si bunastare vei avea parte de ele si ca doar trebuie sa inveti cum sa le obtii.

La acea prezentare ciudata am ajuns cu totul intamplator. A venit o tipa la un seminar de la facultate si a spus ca este o prezentare despre “…”. Nu cred ca inteles cineva despre ce era, dar eu am inteles ca este vorba despre facultate, despre programare, despre trainging-uri si job-uri. Eu si inca doi colegi, restul sau n-au inteles nici ei nimic sau au inteles bine.

Am ajuns acolo in mare graba, m-am mai si laudat mamei ca uite unde ma duc eu ). Bineinteles, ploua. Asa, ca sa vezi ca nu trebuia sa ma duc. Mi-am gasit cei doi colegi rataciti si ne-am pus unul langa celalalt in mijloc, sa nu putem iesi in mijlocul prezentarii sa auzim mai bine. O tipa simpatica si hotarata a inceput sa vorbeasca. Intre timp in sala toata lumea susotea. Ne-a povestit cate ceva despre minunata viata de succes care ne asteapta fara ca noi sa trebuiasca sa facem mare lucru. Ne-a spus ca toti o sa devenim lideri (ai cui???) si ca viata in sine e foarte simplu, ca trebuie doar sa alegem sa avem succes. Pare simplu, trebuie doar sa alegem. Putem sa visam toata viata la asta, fara sa se intample ceva.

“Trebuie sa profitam de oportunitatile care apar si sa fim pregatiti atunci cand apar.” Cu asta chiar sunt de acord. Dar totusi, daca noi visam doar… Cum sa fim pregatiti? Trebuie sa ne pregatim zi de zi pentru niste oportunitati care cateodata intarzaie sa apara si atunci, ar fi bine sa le cautam singuri.

Dupa ce a terminat tipa asta si toata lumea incepea sa viseze la viata minunata pe care urmeaza sa o aiba, a venit sa ne vorbeaza un tip “de succes”. Un timisorean dragut care ne povestea ca a trait aceiasi experienta ca si noi cu cativa ani in urma. Intr-o zi ploioasa, asculta o prezentare tampita intr-un amfiteatru si incepuse sa viseze la viata minunata. Doamne, cat de bine se potrivea totul. Apoi ne-a povestit ca el are foarte multi bani si ca pleaca in excursii de 5 stele foarte des si ca viata lui e foarte simpla. Pe langa cuvintele care-i dezvaluiau prostia clara, cravata pusa intr-o parte il facea sa para dubios. Parca te uitai la o comedie proasta. Cand cineva i-a pus o intrebare a inceput sa-i spuna aceluia ca e prost si sa taca, bineinteles intr-un mod mult mai urat pe care refuz sa-l reproduc. Ah, am uitat sa precizez, ne-a spus ca nu si-a terminat inca facultatea si ca o sa moara toti profii pana reuseste si el sa-si ia examenele. Poate cineva sa aiba incredere intr-un astfel de om? Nu cred ca era nimeni in sala care vroia sa fie ca si el. E usor insa sa faci niste studenti, care nu s-au lovit prea mult de greutatile vietii, sa viseze la lucruri mari.

Dupa ce ne-au tot aburit ca viata e prea frumoasa, ca n-are rost sa invatam si ca banii se fac prin scoli de facut bani, vanzatorii astia de vise ne-au spus ca putem participa la cursurile lor de lideri, de oameni de succes si ca toata povestea asta o sa ne coste vreo… o suma (sub 3oo ron si peste 200 ron) (nu-mi amintesc exact). Detaliile astea mici ti le dadeau la sfarsit, dupa ce incercau sa te convinga ca oamenii de succes chiar fac scoliile astea si ca numai asa vei reusi.

Nu stiu cati au chiar dat banii aia, pentru seminariile promotionale care iti garantau succesul in viata.

Oricum, nu cred ca se poate si ca exista asa ceva. Asa, nu s-ar mai chinui nimeni cu facultatea si am merge toti acolo, la scoala aceea miraculoasa. A fost o experienta si aceea prezentare care nu m-a facut decat sa ma trezesc din starea “Nu e mare lucru, e chiar simplu de fapt.” Nu cred ca trebuie sa astepti sa ti se intample minunea, trebuie sa incerci sa ai succes prin puterile tale.

Opreste-te si bucura-te de ce ai obtinut pana atunci, nu continua sa mergi inainte fara sa privesti in jur. O sa te duca din ce in ce mai sus, aspiratiile tale o sa urce din ce in ce mai mult si nu o sa ajungi niciodata la momentul in care sa te bucuri. O sa fie doar o lupta fara sens…

Share/Save

S-a terminat sesiunea inca de duminica. Marti sau luni, nici nu mai stiu exact, mi-am aflat si ultima nota pentru anul acesta universitar. Am continuat sa nu stiu ce zi este si ce zi urmeaza, pe ce lume traiesc. Inca sunt tot in Cluj. As fi vrut chiar sa si lucrez, sa mai invat cate ceva, dar poate ca si eu am nevoie de o mica mare vacanta.

Cel mai probabil nu o sa lucrez anul acesta pentru ca m-am trezit prea tarziu ca sa mai gasesc ceva pentru vacanta in domeniul meu. Cel mai probabil o sa mai urmeze o perioada in care o sa vreau sa stau, sa nu ma gandesc la mare lucru si sa ma comport ca intr-o vacanta normala de vara (de liceu).

As pleca intr-o excursie undeva, n-ar prea conta unde. Sa fie doar undeva nou, nu la mare, nu la Costinesti. Si inca tot sper ca se va intampla minunea desi pana acum nu mi-am lasat timp nici macar de planuri. Pana acum, dar acum m-am trezit ca nu stiu ce sa fac. E rau sa nu stii ce sa faci.

Share/Save

Stiu ca de foarte mult timp n-am mai scris pe blog absolut nimic. N-am mai prea simtit nevoia pentru ca parca totul a mers perfect si am stat sa ma bucur de ce am, sa traiesc si eu fiecare clipa. Am incercat sa nu mai fac totul pentru ca asa trebuie ci pentru ca asa vreau, sa nu fiu modelul de persoana care se supune si e mereu nemultumita.

Nu cred ca am vrut sa fac sau sa am ceva si n-am reusit in perioada asta. Si cu toate astea nu s-a intamplat nimic spectaculos, ci doar totul a fost bine. Azi, dupa ce n-am reusit sa-mi predau o tema, am simtit nevoia sa ma razvratesc, sa pot sa simt (dupa destul de mult timp) ca e ok si daca n-o predau si ca mare lucru nu se intampla. La fel am facut si saptamana trecuta cu aceiasi tema minunata. Dar… asta sa fie singura noastra problema si tot nu e asa de rau cum poate sa fie.

1 mai:  N-ati vrea sa stiti, m-am cam plictisit la o cabana. Era de asteptat. Totusi s-a stabilit in dimineata lui 2 mai ca am luat premiul Grammy. Misto, nu?

2 mai: M-am intors de la cabana, acasa la Aiud pentru cateva ore f faine, pentru ca eram acasa. Si apoi, somn pe autocar, intre scaune pentru ca nu aveam rezervare, deci nici loc.

3 mai: Hai sa ne reamintim de teme si de scoala, sa uitam de distractii, familie, prieteni, tot, sa ne dedicam unui scop nu prea clar, scoala. O cafea pe alee totusi prinde bine. Hai si o tura pana in Plus ca parca totusi as manca, dar sa fie ceva ce nu am.

4 mai: Sa mergem din nou la scoala. N-am predat tema. Mare tragedie la inceput, pistol cu apa dupa. Dupa ora 11, adoptam din motto-ul “Nu-i stres!”. O cafea pe terasa cu fetele si shopping… Si per total a fost o zi foarte faina pana acum, cu toate cate s-au intamplat.

5 mai: Am partial de la ora 8. Cu siguranta va fi o zi interesanta si plina. Nu de alta dar dupa miercuri, vine joi si joi am de predat o tema si de dat doua teste. Inca n-am invatat nimic, dar am incredere in mine. ) Si asta e important, nu?

Stiu, vorbesc doar despre scoala. Nu ma ocup numai chiar cu asta, dar ideea e ca am voie sa vorbesc despre asta cat vreau, ca doar e blogul meu. Si adevarul e ca doar scoala ma streseaza.

Ah… intr-una din zilele lui Aprilie l-am gasit si pe Casper. )

Share/Save

Dupa ce am invatat cam toata saptamana, am in sfarsit timp liber. Adevarul e ca nu prea stiu ce sa fac in el pentru ca mi-am obisnuit mintea si corpul cu munca in loc de timp liber.

Prima zi libera: trezit de la 7, invartit prin camera in nestire, am facut de mancare si am mancat, am povestit si cam atat. Nimic util. Si ma simt foarte bine…

A doua zi libera: incepe mai tarziu, pe la 8. Ma uit la ceas, cum am dormit asa de mult? Dar ce conteaza, nu ne grabim nicaieri si oricum nu s-a trezit inca nimeni sa mai socializam si nu prea am treaba acum. In schimb am timp liber. Ma gandesc eu ca am albumul din liceu in “birou”. Imi ia cam 15 minute sa-l citesc si dupa ce fac treaba asta ma simt bine cam 2 zile.

Mi-a scris cineva (nu stiu exact cine ca nu l-am citit doar de doua ori in total) ca spera sa ne revedem mai repede, nu la intalnirea de 10 ani. Acum sa meditam ). 10 ani inseamna foarte mult. Au trecut abia doi ani de cand am absolvit minunatul liceu si deja multe s-au schimbat: idei, ganduri, domicilii, principii si tot felul. Peste inca opt ani ar fi bine sa lucram ceva, sa fim la casa noastra. Oare cum o sa aratam peste 10 ani? O sa fiu casatorita si cu vreo doi copii, cu mirificul meu sot la care o sa ma uit ca la un cer senin si el la mine ca la un curcubeu ). O sa am parul lung si doua-trei mici in coltul ochilor. O sa fiu slaba si o sa ma imbrac elegant din cand in cand, o sa merg in vacante la ski cu copii si cu sotul meu minunant si o sa ne intelegem toti perfect. O sa am un job foarte tare si toata lumea o sa ma admire. )

De ce zic toate “aberatiile” astea? Pentru ca eu asta vreau sa cred, asta vreau sa se intample… si prima data trebuie sa stii ce-ti doresti ca sa se poata intampla. Ah.. vreau doua fetite.

Se revenim in realitatea cotidiana ca mai sunt 8 ani in care o sa pot realiza toate chestiile de mai sus. Eu cred in puterea imaginatiei creative si cred ca o sa reusesc sa-mi fac si urmatoarea tema la tehnici de programare, deja o vizualizez in cap cum o sa functioneze desi momentan nu stiu exact cum as putea face si n-am inceput sa lucrez la ea.

P.S. Nu uitati sa va relaxati si sa visati cateodata. Va ajuta sa mergeti mai departe cu capul sus si fara sa va impiedicati .

Share/Save

Cum ne organizam timpul si cat ne plangem ca nu avem timp?

Ma gandeam ca nu am timp sa mai ies saptamana asta… Ca am de invatat deja, ca as mai merge acasa, dar “nu am timp”. cred ca totusi nu mi l-am organizat destul de bine. N-am mai scris pe blog de secole aproape nimic, in schimb am iesit, am iesit si am fost la scoala. Nu mi-am facut timp pentru mirificele teme, dar asta doar pentru ca am fost prea ocupata cu ferma de pe facebook, jocurile de pe prizee si relaxarea. Si totusi nu ma simt vinovata si ma cuprinde bursc un optimism de neinteles. Optimismul asta poate fi explicat doar prin suma tuturor realizarilor anterioare si de ce nu… prin “multi altii au trecut prin toate astea si s-au descurcat”.

Cum sa-ti organizezi corect timpul ca sa ai timp sa te si distrezi, sa mergi si la scoala si acasa si sa si inveti? Poate este o reteta clara, dar eu inca n-am gasit-o.  Trebuie totusi sa stii cat vrei sa dormi, cat timp poti sa te joci, cat timp poti sa pierzi in oras si un timp minim in care trebuie sa inveti. Totusi… ar fi bine sa nu-ti dea 24 de ore fix pentru ca mai ai nevoie de timp pentru chestii neprevazute cum sunt: vorbeste cineva mai mult decat trebuie cu tine, s-a luat apa calda si tu esti in prosop si trebuie sa gasesti o solutie, astepti sa se elibereze la oficiu sa iti poti spala vasele sau… pur si simplu ai pierdut primul troleu. Nu trebuie sa fie o tragedie ca nu ti-ai respectat exact programul, dar ar trebui sa poti sa fii mereu in grafic daca ai cat de cat o idee de cum sa ti-l organizezi.

Evita sa raspunzi cu “da” de fiecare data cand ai ocazia sa faci ceva neprevazut daca asta iti depasesc alea 24h-rezerva. O sa fii nemultumit si o sa te plangi mereu ca tu nu ai timp. Toti avem acelasi numar de ore pe zi, depinde doar de cum ni le organizam. Ai timp sa faci te si distrezi, sa si dormi si sa si inveti.

Deci, cu siguranta avem timp. Daca astepti sa treaca timpul si incepi sa te uiti la un film si la inca unul si dupa ce te-ai uitat la filme iti dai seama ca esti obosit si ca tu ai nevoie de 12 ore de somn in loc de 8, sigur nu te-ai gandit prea bine.

P.S. Daca ati citit acest articol pana la sfarsit, nu inseamna neaparat ca am/ati pierdut timpul, ci ne-am incadrat in timpul ala pentru lucruri neprevazute. Spor la ce urmeaza sa faceti.

Share/Save

Te-ai gandit vreodata sa pleci sa studiezi in afara?

Anul acesta avem declarati 50000 de romani care sunt studenti in alte tari. O parte din ei se intorc sa lucreze in tara, altii raman sa-ti continue viata in alta parte. Nu trebuie sa fii neaparat suparat pe sistemul nostru de invatamant ca sa fii constient ca acolo e alta treaba cu facultatea. Mai multa practica si mai putina teorie, mai multa seriozitate si puncte in plus la CV.

Saptamana viitoare, mai precis in 23 februarie intre orele 10-17, esti asteptat la Opera Plazza in Cluj-Napoca pentru a vedea o oferta de  burse de studii in Europa. Poate fi doar o experienta in plus, doar informatii utile sau poate fi un pas spre o mare schimbare.

Pentru detalii suplimentare http://eef.ro/, dar cel mai bine e sa fii acolo, sa vezi cativa profi si detalii suplimentare despre programele existente.

Share/Save

Bun. A trecut sesiunea. Integralista, viitoare bursiera, dar vesnic nemultumita. De ce as fii nemultumita? Cum zic unii profi, dau notele comparativ. Ok… comparativ cu altii am fost la laboratoare, am fost la examen, am facut un proiect si totusi: comparativ iar, eu iau 8 si altii care n-au facut nimic din toate astea iau 10. Vreau si eu sa stiu metoda magica prin care poti sa nu mergi deloc la scoala, sa nu stii nimic si totusi sa iei 10. Pentru maximul efort de a ma prezenta la examen trebuia sa am din start mai mult. Pare corect ce spun, nu? Sau o sa le spun si eu la profi ca n-am timp de examenele lor si sa-mi dea 10 ca oricum… n-am timp.

Principiul asta se aplica la Poli. Misto.. daca mi-ar fi spus cineva, pe cuvant ca n-as fi crezut si ca as fi spun sa vorbeste prostii.

Ce ma gandesc eu… ii trimit mail la profa sa se mai uite. Nu se stie daca s-a chiar uitat sau cum a ajuns ea la o concluzie, dar s-a hotarat sa-mi dea un minunat 9 (“binemeritat ” cum a zis ea) si sa-mi spuna ca daca totusi vreau mai mult n-am decat sa ma duc la marire. Ce sa fac? Daca era binemeritat de ce nu mi l-a dat de la inceput? Sa recunosc totusi ca nu pot sa iau un amarat de 10 ca si cei care nici nu vin la examen? Ma duc la marire la o mizerie de materie… de la 9 la 10, (sper la 10), chiar daca mai am si 8, nu numai 9 si 10 . Asta e… Daca n-ai de lucru iti cauti.

Nu stiu daca mai are vreo legatura ce am scris cu ce gandesc eu acum, dar esti atat de fericit si implinit cat te lasi tu sa fii. Daca tu o sa vrei tot timpul mai mult si niciodata n-o sa multumit, daca iei 8, de ce n-ai luat 9, daca iei 9, de ce n-ai luat 10 si tot asa, n-ai absolut nicio sansa sa te simti bine. Tot timpul o sa fii frustrat si suparat => un blog de om suparat pe viata. Desi viata e foarte buna cu mine, eu nu prea stiu sa fiu buna cu mine. Incerc sa invat. Primul pas e sa ma duc la marire, asta-i primul pas spre fericire, dovada clara ca sunt capabila sa fiu fericita (Sper ca realizati ca glumesc) )

Vreo problema cu ce fac eu? Nu cred , fiecare cu aspiratiile lui si cu ce vrea el pentru el. Bafta si voua si mie

Share/Save

Sfarsit de sesiune. Toti am invatat ca disperatii pentru multele (altii doar pentru 3-4 examene) pe care le-am avut… Am avut o jumatate de an sa invatam toate materiile astea. Dar majoritatea dintre noi nu ne-am apucat decat in presesiune sau chiar in sesiune, cand era neaparat sa ne luam examenele. Problema e ca ne doare capul si de note destul de tare ca sa prindem bursa, camin si de ce avantaje mai sunt pentru medie destul de mare. Plus multe laude din partea familiei si prietenilor, respectul lor nemeritat bineinteles pentru o singura luna de invatat pe semestru. Sa nu ne mai mintim, nu rezolvam nimic si nu ne ajuta cu mare lucru invatatul asta disperat. Nu asimilam nimic si in concluzie o sa avem cel mult niste amintiri vagi despre ce am facut noi prin faculta.

N-am mai iesit, n-am mai dormit, n-am mai mancat ca lumea si ne-am transformat o luna din viata intr-o harababura pentru ca noi invatam, trebuie sa invatam, sa ne luam examenele si totul sa revina la normalul dinainte de sesiune. Sincer m-am saturat de doar cateva ore de somn pe noapte, pe panica si de disperare si de plans de mila ca nu stim. Inainte nici macar nu stiam exact ce trebuie sa stiu, acum brusc as vrea sa stiu tot…

Abia astept sa se termine. Eu mai am doua examene cand majoritatea deja au terminat cu examenele. Nu ar trebui sa mi se para greu, dar mie imi place sa ma tot plang. In fine, daca mi-l iau si pe asta de maine e clar dovedit ca e destul de lejer la facultate si ca poti sa inveti destul de mult daca iti dai interesul macar in sesiune. O sa mai stiu ceva din toate pe care le-am invatat sesiunea asta? Poate daca o sa ma mai uit vreodata peste ele o sa-mi mai amintesc macar ideile baza.

Abia astept sa ies in oras, sa citesc altceva, sa ma plimb, sa povestesc, sa ascult, sa ma uit la un film bun, sa ies intr-un club… O sa fie si astea.

Share/Save

Stiu, n-am mai scris nimic demult. In felu-mi caracteristic, sesiunea m-a panicat excesiv. Sunt modelul pentru cum sa nu faceti: Nu va panicati inainte sa va apucati de invatat. Poate e greu, mult, poate pare imposibil de luat sau poate pare inaccesibil sa te gandesti si la nota in cazul in care totusi crezi ca iti iei examenul. Dar cu siguranta nu poate fi chiar asa.

Poate n-ai fost la niciun curs si poate si daca ai fost nu-ti amintesti nimic. Dar totusi… ce conteaza? Ai cateva zile in care poti sa inveti (moderat, nu in continuu ca oricum trebuie sa te si relaxezi) si sa iti iei cu bine examenul. Poti sa iti propui chiar si o nota, sa te motivezi sa o chiar iei. Nimic nu e imposibil.

Cea mai mare greseala e sa spui: “E prea greu pentru mine. Eu nu inteleg, nu stiu, nu pot.” Iti creezi singur un blocaj emotional care te va impiedica sa intelegi si ce e simplu si iti creezi o stare de panica din care nu prea ai iesire. Ar fi bine chiar daca ai putea sa te gandesti ca nu e chiar asa de greu si sa te apuci de invatat. Cu mintea limpede, sa citesti si sa scrii de cate ori e nevoie, pana intelegi. Nu te gandi cum invata ceilalti ci gandeste-te doar cum dai tu cele mai bune rezultate. Poate unora le este suficient sa citeasca doar. La mine de exemplu nu prea merge doar cu atat. In general trebuie sa reusesc sa-mi explic si de mult ori chiar sa scriu, sa scriu frumos ce nu inteleg. Sansele sa inteleg dupa sunt de 80-90%, iar daca nu… S-ar putea sa mi se para ca am inteles si de fapt sa nu imi amintesc atunci cand trebuie.

Daca iti pici un examen? Inca n-am experimentat si sper totusi sa nu fie cazul, dar si daca ar fi sa fie, nu trebuie sa o iei ca o mare tragedie. Poti sa-l mai dai o data si pana la urma tot il iei.

Cand esti dezamagit de vreo nota sau de cum te-ai pregatit pentru vreun examen, ce faci? Renunti sa inveti pentru urmatorul sub scuza ca nu mai ai chef, ca esti obosit, ca tu oricum nu poti si nu intelegi? Poate n-a fost punctul tau forte, dar poti sa inveti la urmatorul mai bine. Daca nicio materie nu-ti place si la niciuna nu poti sa inveti.. iti sugerez sa te lasi de faculta sau sa te apuci de altceva .

Nu te compara cu restul. E vorba despre ce faci si ce o sa faci tu, nu trebuie tot timpul sa ai un etalon. Cu ce iti influenteaza tie viata ca nu stiu cine a luat mai mult sau mai putin ca tine? Important e ce-ti doresti tu sa faci. Daca te roaga cineva sa-i dai cursurile sau sa-i explici ceva, fa ce poti (in limita timpului pe care il ai totusi). Nu ar trebui sa te deranjeze cu nimic daca si altii stiu sau inteleg. Asta daca esti normal

Va urez bafta in sesiune!

Share/Save

Criza, dar nu criza financiara. Criza proiectelor si a examenelor. Nu mi-e frica de scris cam la nimic, le scoatem noi cumva la capat. Daaaar cum fac eu cu proiectul la Java? E numai de 2 puncte… atat. N-ar conta asa demult. As putea sa nu le am deloc si din punctul meu de vedere n-ar fi asa problema mare. Dar nu stiu sa-l fac oricum si imi trebuie macar de 1 punct ca sa intru in examen si eu…

Bineinteles ca mi-am ales un proiect tampit si greu si ca nu stiu sa-l fac. Noroc cu Willy (fostul meu coleg super destept) ca ma ajuta. Ok… lui ii merge perfect. Dar mie nu. Acum e acum. As putea sa-mi schimb proiectul, dar oricum nici altul nu stiu sa fac. Si acum din nou… “Cine naiba m-a pus sa vin la facultatea asta???????”

Share/Save