Stiu
Stiu ca de fiecare data cand intru iar pe blog si scriu cate un articol micut dupa multa vreme imi cer scuze ca nu am mai scris. 
Nu o sa fac asta si de data asta. Pana la urma am ajuns sa scriu doar cand ma plictisesc sau cand am chef sa spun ceva in public, in ideea ca ar mai putea ajuta si pe altcineva, dar asta se intampla foarte rar.
M-am convins de faptul ca nu prea mai conteaza sa reusesti doar profesional si ca fara oameni cu care sa te bucuri de ce reusesti sa faci, orice altceva nu valoreaza nimic.
Ieri am primit cel mai frumos cadou de 1 iunie. Pe langa ca m-au sunat mami si tati (ce draguti sunt…) sa-mi spuna la multi ani, am primit un mail frumos. De la cine? Bineinteles de la sora-mea.
Putea oare cineva sa faca altceva mai frumos decat mine? Da, tot ea . Mi-a facut un lantisor cand eram mai mici. Si eu cu toate astea imi permit sa o critic.
Stiu ca nu stiu cum sa iubesc si ca niciodata nu mi-am permis sa ma detasez si nu cred ca sunt genul asta de persoana. Poate o sa fiu candva. Ma enerveaza sa vad dependenta intre oameni, dar sunt constienta totusi ca traim in societate si suntem dependeti unii de altii. Dar cu toate astea pledez in continuare pentru libertate si independenta.
A fost asa de fain sa-l reintalnesc pe Willy si pe Robi. Ei au fost capabili sa isi rezerve un loc in inimuta mea. Willy in putinul timp petrecut impreuna (un an pe la facultate). Nu va speriati, suntem doar prieteni. De Robi imi amintesc mereu (poate nu crede) si parca de fiecare data ma simt mai copil, dar un copil puternic, in stare sa miste muntii din loc. Willy ma face sa fiu mai relaxata si sa realizez ca pot sa fac atat de multe . Ei au contribuit puternic la o decizie pe care am luat-o, fara sa stie macar.
Stiu ca sar de la o idee la alta fara sa aiba sens intre ele, dar ce conteaza?