Renuntari
Niciodata nu le poti avea si face pe toate. Renuntam la ceva pentru altceva mai important pentru noi. Unii renunta la familie pentu iubita, altii la cariera pentru familie sau invers. Si oricum iese prost. Oricum iti lipseste ceva si nu esti fericit.
Un prieten imi tinea o teorie (eram mica, abia imi facusem buletin 
) ca e ok daca renunti la prieteni in favoarea iubitului pentru ca prietenii o sa te primeasca mereu cu bratele deschise. Bine, te-ar primi inapoi, dar daca trece prea mult timp asa, pe cine sa mai primeasca ? Nici macar nu va mai cunoasteti si nu va mai puteti numi prieteni. Aceiasi poveste si familia si cu cariera. Nu mai ai unde sa te intorci sau se intoarce altcineva in locul tau (in sensul ca tu oricum nu mai esti aceiasi persoana).
Mai exista o varianta in care alegi sa le faci pe toate mediocru si sa te duci pe un drum drept spre nicaieri. O sa ai o viata linistita, calma, fara sare si fara piper. Culmea, s-ar putea sa-ti chiar doresti asta si sa-ti chiar placa.
Dar in general, majoritatea aleg calea complicata. Vor sa fie foarte fericiti intr-un sens, sa le aiba pe toate in domeniul acela. Si le au, dar pierd de altundeva fara sa-si dea seama la timp. Dar daca se intampla ceva neprevazut (neprevazut si nefericit) si nu mai pot fi fericiti in ce au ales? Nu le mai ramane nimic…
Nu stiu daca se intelege clar ideea. Nu pledez pentru mediocritate, ci doar pentru un echilibru si renuntarea constienta la ceea ce ne este la un moment dat inutil. Prin renuntare constienta vreau sa sublinez ca e necesar sa stim ce o sa se intample dupa ce am renuntat la ceva si ca nu intotdeauna mai este cale de intoarcere, iar atunci cand este cale, nu te mai poti intoarce in punctul din care ai plecat. Te intorci undeva in spate si incerci sa o iei de la capat, fara sa-ti mai amintesti calea.
